M-am gandit, m-am razgandit si iar m-am gandit, dar in final am luat o decizie! Mi-e clar acum, nu a fost una corecta, varsta isi spune cuvantul uneori, emotiile au pus stapanire pe mine si m-au facut sa fac ceva ce de fapt nu voiam...sau nu eram sigura ca voiam!
Am ajuns la destinatie...incaperea imi era familiara, am mai fost pe-acolo, nu era chiar prima data. El era la fel de grijuliu cu mine ca de obicei, incerca sa imi dea sfaturi, sa ma faca sa ma relaxez...dar emotiile nu incetau, simteam cum imi transpira palmele (patesc asta cand sunt emotionata) si imi faceam deja tot felul de scenarii in mintea mea. Ce-o sa creada lumea? Cum voi fi privita? Ce ma fac daca nu iese totul cum trebuie? Cine ma va ajuta?

