Castigatorul telefonului Nokia Lumia 630
Inainte de toate, vreau sa va multumesc din suflet pentru toate entry-urile pe care le-am primit la acest concurs! Au fost peste 100, iar alegerea unui castigator a fost foarte, dar foaaarte grea! Mi-ar fi placut sa pot pune la bataie cel putin 25 de telefoane, asa m-as fi simtit implinita! :)
In privinta alegerii castigatorului...v-am intrebat pe Facebook daca este mai bine sa fac un top 10 si apoi sa aleg random unul din cele 10 entry-uri sau pur si simplu sa-l aleg cea mai buna poveste din punctul meu de vedere. Voturile voastre majoritare au fost ca eu sa aleg comentariul meu preferat si chiar daca mi-a fost incredibil de greu, asa am facut!
Astfel, povestea mea preferata a fost cea a DELIEI:
"Eram copil, dar am păstrat totul cu atâta
sfințenie în minte că-mi amintesc fiecare detaliu. Era 30 iunie, bunicul
Carol, sau tataie, cum îi spuneam cu toții, împlinea 63 de ani. Se adunase
toată familia să sărbătorească, iar seara, după tot ritualul festiv, bunicul a
stat în foișor și ne-a privit cum ne jucam de-a v-ați ascunselea. Părea absent,
dar era totuși concentrat pe ceva ce nu puteam ghici. Știa ceva ce noi nu
știam.
În toiul jocului m-a chemat la el și am
ajuns rapid lângă scaunul lui, ghemuită ca să nu mă observe nimeni. S-a aplecat
spre mine, ducând un deget la gură, să fac, adică, liniște, ca și cum nu mă
străduiam deja, și mi-a dat o hârtie veche. Nu era mototolită, dar se vedea că
fusese împăturită și despăturită de multe ori. Am vârât-o în buzunar și mi-am
continuat veghea, fără să iau în seamă scena.
Câteva ore mai târziu mă strecuram jos din
pat ca să pot citi biletul. Nu pot ști exact cât de mari mi-au devenit ochii
atunci, dar pot să estimez dimensiunea la cel puțin două cepe. Scria mare, sus,
"Către comoară". Cred că a fost unul din momentele la care orice
copil visează, începutul unei aventuri.
E de la sine înțeles că nu aveam răbdare
până dimineață, așa că am ieșit pisicește din cameră și am început să-mi
alcătuiesc "arsenalul": pistolul cu bile, prăjituri aruncate într-un
șervețel, pietre într-un buzunar, o cariocă și, bineînțeles, prețiosul document
și bricheta.
Fiecare etapă era numerotată. Trebuia să
fac de șase ori câte treizeci de pași înspre diferite puncte de reper. Ultimul set
de treizeci de pași m-a condus în vechiul atelier al bunicului de la intrarea
în grădină. De obicei era plin de praf, întunecat și găinile aveau prostul
obicei să sară pe mine de te miri unde. Acum lumina era aprinsă.
Se pare că toți verii mei se strânseseră
în micul atelier. Teo și Ștefan ai mătușii Mona, Claudiu și gemenele Andra și
Denisa ai unchiului Daniel și cu mine, toți cei șase nepoți. Nedumeriți, ne-am
arătat unul altuia biletele și am constatat că bunicul găsise pentru fiecare
câte o ghicitoare care să ne aducă, în final, în același punct.
Gemenele ne arătară un fel de dulăpior
însemnat, pe care l-am deschis și am găsit trei cutii de lemn, pe care fusese
scris cu cuțitul „comorile mele”. Ne citeam emoțiile în ochi unii altora, așa
că ne-am grăbit să le deschidem. În fiecare cutie din cele trei erau câte șase
fotografii, fiecare cu data de 30 iunie. Am constatat că fiecare colecție era o
mică istorie a unuia din copiii bunicului. Eu am găsit poze cu unchiul Daniel,
de când era mic până a devenit tată. Erau chiar și poze cu noi. Ne-am declarat ușor
dezamăgiți, copii fiind; speraserăm să găsim comori „adevărate”.
De dimineață (pe la prânz, de fapt), m-am
ridicat din pat și am simțit că ceva nu e în regulă. Am auzit plânsete și am
alergat afară. Bunicul murise noaptea trecută. Știuse ceva ce noi nu știam."
Felicitari, draga mea! Te voi contacta pe mail pentru a imi da adresa ta si toate detaliile necesare pentru a intra in posesia telefonului.
Hugs,
0 comentarii