Reviste glossy - Februarie

Luna aceasta chiar revistele mele preferate (Elle şi Marie Claire) au venit cu nişte cadouri foarte interesante. N-am putut decât să mă bucur şi să merg în căutarea lor. :))
 Elle a venit însoţită de loţiune tonică Eucerin sau demachiant Eucerin.
Iar Marie Claire a venit împreună cu 3 variante de mascara Rimmel London.


Revista Elle nu are foarte des cadouri, pentru că nu este o revistă care să aibă nevoie de aşa ceva, o consider ca o mini-carte pe care am privilegiul să o citesc lună de lună. Dar şi atunci când are cadou, de obicei este unul de calitate.
Am strabatut oraşul în lung şi în lat ca să găsesc şi eu măcar o revista cu lotiune tonică, dar nu am avut noroc. Au fost foarte greu de găsit. Însă a fost A.M. tare drăgută şi mi-a cumpărat-o din Bucureşti, iar apoi mi-a trimis-o prin poştă. Nu am încercat încă loţiunea pentru că mai am doi stropi din cea de la Iwostin, dar presimt că ne vom înţelege bine. 


Ei bine, cu rimelul din Marie Claire este altă poveste. Revista vine împreună cu trei variante de rimel Glam Eyes Color Reveal: negru rubin - pentru ochi verzi, negru safir - pentru ochi albaştri si negru smarald - pentru ochi căprui. În primul rând, habar nu am de ce mi-am luat negru rubin...uneori fac nişte alegeri atât de tâmpite. Cred că mă încanta pe mine ideea de negru cu reflexe roşiatice. Totuşi, îmi doresc de nu ştiu când un rimel albastru sau cu reflexe albăstrui, chiar nu înteleg de ce nu am luat negru safir. I'm a freak! 

 Acum despre rimel: well, periuţa este tare dragută, la fel şi culoarea rimelului, dar cam atât. Până acum am fost foarte multumită de toate rimelurile pe care le-am avut de la Rimmel London, dar acesta este o mare dezamăgire.

 După cum vedeţi, pe gene se vede aproape negru, reflexele ies la iveală la lumină puternică, cum ar fi blitz-ul de la aparat sau soarele. Partea proastă e că nu are nici un efect, imi lipeste genele, le incarcă, nu le dă volum, nu le alungeşte...păcat...

 - un strat

- doua straturi
Dar acesta e ochiul bun, că dacă nu eşti foarte atentă la cum mişti periuţa iese aşa:
In concluzie nu stiu ce să zic, probabil că o să zacă în sertar mult şi bine. Nu ştiu cum sunt celelalte nuanţe... poate au un efect mai frumos. Sau poate numai mie nu mi se potriveste acest rimel, deşi nu am genele dificile şi nici nu sunt foarte pretenţioasă.

All and all, luna aceasta a fost una foarte bogată în cadouri de la reviste. Eu m-am abţinut de la restul şi le-am luat doar pe acestea două cu cadou. 

Voi ce reviste v-aţi cumpărat luna aceasta?

Pupici,

Share: